Suntem femei, mame, fiice, soții, suflete în căutare de sens, de relații armonioase cu ai noștri dragi, de autenticitate și conexiune.
În anul 2009, însărcinată în luna a șasea cu fiica mea, Emma, am plecat la Stockholm să susțin ultima etapă a formării în Comunicare Nonviolentă. Pe parcursul zilelor de examinare, prezența ei alături de mine mi-a dat curaj, energie și o puternică motivație, căci știam deja că prin CNV voi fi o mamă mai prezentă, mai conștientă, mai centrată și mai empatică. M-am întors din Suedia trainer certificat al Center for Nonviolent Communication, organizația fondată de Marshall Rosenberg însuși la mijlocul anilor 80. Citisem undeva că unul dintre cele mai eficiente moduri de a integra orice proces în viața ta este să-l predai, așa că am început să susțin cursuri și conferințe de parentaj bazat pe CNV părinților din întreaga țară, și chiar și din câteva locuri din afara ei. Educație empatică – parenting prin Comunicare Nonviolentă a fost programul pe care l-am susținut cel mai mult și care m-a purtat în cele mai multe locuri în cariera mea de trainer, în primii ani de viață ai fiicei mele. Emma și mama mă însoțeau adesea în călătorii, lucru care mi-a adus apropiere și conectare în relația cu fiecare dintre ele. Când Emma se culca, rămâneam la o discuție cu mama și aveam oportunitatea de a afla cum fusese pentru ea experiența mămiciei, ce o mânase pe ea să facă anumite lucruri care, copil fiind, îmi păruseră nedrepte sau imposibil de înțeles. Și am putut să-i văd fricile, angoasele, singurătatea și intențiile întotdeauna pozitive. Și a fost minunat și vindecător.
Tot alături de Emma mică am tradus cartea lui Marshall, Comunicarea Nonviolentă – un limbaj al vieții, în limba română, am fost co-organizator al conferințelor lui Alfie Kohn în România, am contribuit la emisiunea Totul despre Mame de pe Prima TV și la Meditații pentru părinți pe Radio Itsy Bitsy, am ”crescut” Asociația pentru Comunicare Non-violentă din România, m-am format în educația Montessori și în Solution Focus coaching.
Fiecare lucru nou și benefic pe care l-am învățat am încercat să-l pun la temelia relației mele cu fiica mea. Cum aș rezuma acum esența acestor învățăminte? Să mă dau din calea ei și să am încredere că a venit pe lume cu tot ce are nevoie pentru a-și găsi darul și calea în viață, să corectez mai puțin și să mă conectez mai mult, să vorbesc mai puțin să sa ascult mai mult, să mă bucur eu de mine pentru ca ea să se poată bucura de ea, să nu uit să râd și să o țin în brațe. Iar ea a știut întotdeauna să îmi atragă atenția când, nu de puține ori, am deviat de la cale și am căzut pradă vechilor tipare.
Astăzi sunt mamă de preadolescentă și privesc cu ochi mari și recunoscători la ființa minunată care crește sub privirile mele și se descoperă pe sine. Nu, nu e tot timpul roz, nu e tot timpul ușor. Uneori ne certăm, uneori conectarea pare o imposibilitate. Însă știm întotdeauna că iubirea este acolo, că nimic nu o poate umbri, și că ne vom găsi, inevitabil, drumul una către cealaltă.
De câțiva ani, munca pe care o fac cu cea mai mare bucurie este în sesiuni individuale, în care ajut femeile să aibă o relația de calitate cu ele însele, pentru ca apoi să poată avea relații aducătoare de împlinire cu cei dragi lor.
Programul care te ajută să ai o relație bună cu fiica ta la orice vârstă